Vestea că Răzvan Ciobanu a murit a fost un șoc pentru toată lumea. Cei care l-au cunoscut sunt profund îndurerați. Creatorul de modă și-a pierdut viața într-un accident grav de mașină, când se întorcea de la mare. Polițiștii au găsit în telefonul lui un mesaj pe care nu a apucat să-l trimită.
Potrivit informațiilor apărute în presă, Răzvan Ciobanu ar fi încercat să trimită un mesaj unui prieten, însă nu a mai apucat să facă asta. Polițiștii au găsit în telefonului designerului un mesaj în care spunea că s-a pierdut și că nu știe pe unde este. „M-am pierdut în p#!a mea! Nu știu unde sunt', susțin surse apropiate din poliție.
Răzvan Ciobanu a murit la 43 de ani
Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit pe data de 29 aprilie în urma unui accident rutier. Designerul a fost găsit de echipaj, se pare, la distanță de autoturism, ceea ce indică faptul că, cel mai probabil, acesta nu a purtat centură.
Cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru el. Se pare că designerul era singur în autoturism. Din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu violență de un copac, pierzându-și viața chiar în a două zi de Paște.
Citește și: Răzvan Ciobanu s-a sinucis!? Boala neîndurătoare care l-a adus pe marginea prăpastiei în trecut
Citește și: Ultima postare pe Facebook a lui Răzvan Ciobanu, înainte de a-și pierde viața într-un accident rutier
FOTO: Facebook