Celebrul cântăreț de muzică populară a murit, vineri seară, la vârsta de 61 de ani în urma unor complicații pe care le-a suferit, după ce a avut COVID-19. Fanii, nu puțini la număr, prietenii și cei care l-au cunoscut așteaptă să afle când va fi înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Ceremonia ar putea avea în două zile.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Impresarul regretatului cântăreț de muzică tradițională oltenească a dezvăluit pentru fanatik ultimele detalii despre înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Doru Gusman, omul care de mai bine de 15 ani i-a fost impresar și prieten, a spus că nu se știe deocamdată biserica la care va avea loc slujba de înmormântare.
Sora lui Petrică Mîțu Stoian este cea care se ocupă de înmormântarea artistului
Dar, restul de detalii privind înmormânarea lui Petrică Mîțu Stoian sunt deja puse la punct. De toate pregătirile se ocupă sora artistului, așa cum, probabil, este normal.
Impresarul a declarat că, inițial, sora lui fusese de acord ca trupul neînsuflețit să ajungă acasă. S-a răzgândit în cele din urmă pentru a le permite medicilor să îi facă autopsie artistului.
Astfel că, mâine, trupul interpretului va ajunge la Ansamblul Maria Tănase din Craiova. Marți și miercuri va sta în foaierul teatrului din Craiova. Miercuri, pe 10 noiembrie, urmează ca acesta să fie înmormântat în Cimitirul Ungureni din același oraș.
Citește și: Ce i-a spus Petrică Mîțu Stoian Stelianei Sima cu doar trei zile înainte de a muri
Citește și: Petrică Mîțu Stoian a murit
Citește și: Prima fotografie cu Monica Gabor și Mr.
Ce vor să afle procurorii cu ajutorul autopsiei
Potrivit unor surse medicale, după cum notează sursa menționată mai sus, Petrică Mîțu Stoian avea plămânii sănătoși, după ce a trecut prin COVID.
Dar, când interpretul de muzică populară a ajuns la spitalul din Reșița, rezultatele computerului tomograf arătau faptul că pe un plământ de-al artistului se aflau bule de gaz.
Medicii explică că aceste bule de gaz ar fi apărut în urma „forțării de oxigen’ pe care o presupune terapia hiperbară pentru că asemenea modificări nu ar putea apărea de la o zi la alta.
„A fost adus cu ambulanța de la Slatina-Nera, unde este un centru de terapie hiperbară. Acuzele inițiale au fost oarecum benigne. Colegii mei au depistat că are o afecțiune pulmonară probabil secundară acestei boli și, din păcate, starea lui a devenit rapid instabilă instalându-se decesul în jurul orei 21.00.
În momentul în care omul are o afecțiune pulmonară și saturația scade se produce o hipoxie care este inclusiv cerebrală și atunci poate percepe totul altfel decât un om sănătos.
În principiu, legal, orice persoană decedată se ridică (de la morgă, n.r.) după 24 de ore. Dânsul, din păcate, a suferit decesul în jurul orei 21.00 și din ce știu eu sora dânsului ar dori scutirea de necropsie’, a spus directorul Spitalului de Urgență Reșița, Cosmin Librimir, pentru Antena 3.
De ce a murit Petrică Mîțu Stoian
Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață vineri, 6 noiembrie 2021, la spitalul din Reșița. Interpretul de muzică populară a decedat la vârsta de 61 de ani. Vestea morții sale fulgerătoare a fost un șoc pentru toată țara, fiind iubit de mii de oameni. La scurt timp după ce s-a stins din viață, s-a aflat și cauza morții sale. Se pare că a decedat, după ce a suferit un șoc septic, conform medicilor, citați de hotnews.ro.
„Starea de sănătate nu este foarte bună. S-a făcut solicitare la ambulantă pentru tuse cu sânge. Domnul are o fibrilație axială cronică cu un ritm rapid și este pe anticoagulant. Din nu știu ce motive dozajul cu anticoagulante nu s-a făcut cum trebuie și este supradozat. Este post-COVID. Are o bronhopneumonie post COVID și cu stare septică. În momentul de față este la ATI’, a anunțat Cosmin Librimir, director medical SJU Reșița despre starea sa de sănătate, înainte de a i se înrăutăți starea.