Valentina Pelinel și Cristi Borcea au trecut prin multe ca să fie împreună, dar în cele din urmă iubirea a triumfat. Deși îi desparte o diferență de 11 ani, aceasta nu a fost un impediment în povestea lor. Astăzi, privesc către moștenitorii pe care îi au, și la care regăsesc multe dintre trăsăturile lor, și realizează cât i-a apropiat rolul de părinți.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Cristi Borcea și Valentina Pelinel au împreună trei copii, pe Rania, Indira și Milan, dar omul de afaceri mai are șase din alte relații, așa că se bucură împreună de o familie mare. Valentina Pelinel a fost un fotomodel de succes și are la activ multe prezentări pe podiumurile internaționale, dar astăzi face afaceri imobiliare și se descurcă tot mai bine în acest domeniu, care nu mai are secrete pentru ea.
Cum percepe Valentina Pelinel diferența de 11 ani dintre ea și Cristi Borcea
Valentina Pelinel nu ar schimba nimic din povestea ei cu Cristi Borcea. Vedeta crede cu tărie că au fost împreună întâi la greu, apoi la bine, dar toate aceste episoade le-au întărit și mai mult relația.
„Noi am fost împreună mai întâi la rău și apoi la bine. Amândoi am făcut lucrurile așa cum am simțit și iubirea și-a spus cuvântul. N-aș schimba nimic și sunt foarte mândră că am avut putere, acum că privesc în urmă. S-a dovedit că iubirea învinge, pentru că este o forță reală, nu poate să fie distrusă de judecăți, vorbe rele, distanța fizică sau alte obstacole. Mă consider atât pe mine, cât și pe Cristi, două persoane asumate în tot ceea ce facem și simțim. Și am dovedit acest lucru. Noi în prezent suntem o familie unită și fericită. Nu îmi pot dori ceva mai mult de la viață și sunt recunoscătoare pentru cum s-au desfășurat lucrurile, oricât de greu a fost trecutul. Noi am fost împreună mai întâi la rău și apoi la bine. Amândoi am făcut lucrurile așa cum am simțit și iubirea și-a spus cuvântul. N-aș schimba nimic și sunt foarte mândră că am avut putere, acum că privesc în urmă. S-a dovedit că iubirea învinge, pentru că este o forță reală, nu poate să fie distrusă de judecăți, vorbe rele, distanța fizică sau alte obstacole. Mă consider atât pe mine, cât și pe Cristi, două persoane asumate în tot ceea ce facem și simțim. Și am dovedit acest lucru. Noi în prezent suntem o familie unită și fericită. Nu îmi pot dori ceva mai mult de la viață și sunt recunoscătoare pentru cum s-au desfășurat lucrurile, oricât de greu a fost trecutul„, spune Valentina Pelinel pentru Ciao.ro.
Valentina Pelinel, despre viața cu trei copii
Deși astăzi au mai puțin timp pentru ei și relația lor, momentele pe care le petrec alături de Rania, Indira și Milan sunt neprețuite și dau culoare vieții lor.
„Avem poate mai puțin timp doar pentru noi doi, dar experiența de a fi părinți ne-a apropiat mai mult decât orice altceva. Ne place să ne petrecem timpul cu ei, să ne jucăm și să fim alături de fiecare dintre ei în creșterea lor. Ne amuzăm că recunoaștem la ei trăsăturile noastre, gesturi, felul cum acționează în anumite situații. Ne uitam la ei, apoi ne uităm unul la altul și zâmbim„, mai spune Pelinel.
Valentina Pelinel s-a implicat în afacerile imobiliare
Valentina Pelinel a descoperit alături de Cristi Borcea și lumea afacerilor imobiliare. Vedeta a deprins tot ce ține de acest domeniu și acum se descurcă de minune.
„Mă implic în afacerile familiei sub îndrumarea lui Cristi. M-a atras in ultima vreme partea imobiliara a afacerilor, în trecut fiind mai mult implicată în afacerile din turism, entertainment si hospitality. Mi-am dedicat timp și studiului adăugându-mi la colecție câteva diplome de la Cornell University din USA. Eu sunt o fire foarte organizată, notez tot, fac totul conform agendei', mai spune ea.