Cu 8 ani în urmă, Valentina Pelinel a fost victima unui accident la schi, iar în urmă cu două luni a suferit o operație la picior. Soția lui Cristi Borcea mărturisește că a traversat o perioadă grea și recuperarea încă nu s-a încheiat, însă sprijinul familiei a ajutat-o să meargă mai departe cu optimism.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
În luna octombrie a acestui an, Valentina Pelinel a fost surprinsă mergând în cârje, iar atunci soția lui Cristi Borcea a povestit că a suferit o operație de ligament încrucișat. Cu opt ani în urmă, din cauza unui accident la schi, i-a fost franjurat ligamentul și, cu toate că, între timp, a dus și două sarcini, dintre care una gemelară, deznodământul nu a mai putut fi amânat. Cu toate că a trecut cu bine peste operație, Valentina mărturisește că recuperarea nu s-a încheiat.
Cum se simte Valentina Pelinel după operația la picior
Dat fiind că este o persoană extrem de activă și sportivă, în timp problema de sănătate a Valentinei Pelinel s-a agravat, așadar nu a mai putut evita operația. Soția lui Cristi Borcea a mers câteva săptămâni în cârje, după care a început recuperarea. Valentina va mai avea însă parte de restricții de o bună perioadă, însă, cu ajutorul medicilor și cu sprijinul familiei, speră să fie bine cât mai curând.
Citește și: Salman Khan a fost mușcat de șarpe. Cum se simte iubitul Iuliei Vântur
Citește și: Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu a fost depus la Sala Palatului
Citește și: Care a fost ultima dorință a lui Victor Socaciu și unde va fi înmormântat. Marina Almășan:„Voia să…’
„Mă simt în formă acum, mi-am revenit foarte bine după operație. Nu a fost deloc o perioada ușoară, din contra, însă cu multă muncă, ambiție și o echipa de profesioniști, am reușit în prezent să ajung la o stare de funcționalitate aproape de normal și să mă pot ocupă de tot ce îmi doresc. Recuperarea nu s-a încheiat și va continua cu siguranță multe luni de acum încolo, dar ce a fost mai greu a trecut. Și mă concentrez pe viitoarele luni în care vreau să revin complet la activitatea fizică de dinainte de operație”, a mărturisit Valentina Pelinel despre operație pentru ciao.ro.
Ce interdicții a primit din partea medicilor
Dat fiind că operația a venit la pachet și cu interdicții, Valentina Pelinel a mărturisit că mai are de așteptat până va putea funcționa la capacitate maximă, dat fiind că este o împătimită a sportului.
„Încă nu pot să port tocuri, dar nici nu consider asta o restricție. Deja recuperarea a intrat în etapa unui antrenament lejer, care îmi va permite în câteva luni să revin la normal. Așadar, mai am de așteptat până să revin la înotat sau să mă reapuc de jogging. De la începutul anului voi adăuga și antrenamente ușoare de aerobic”, a mai spus ea pentru sursa citată.
Din fericire, ea a fost susținută în toată această perioadă atât de Cristi Borcea, soțul ei, cât și de copii, care i-au făcut recuperarea mai ușoară. Nu în ultimul rând, Valentina a mărturisit că această încercare dificilă i-a apropiat mai mult ca familie.
„Sunt absolut adorabili. Milan este un sprijin pentru mine mereu și prin felul sau dulce de a fi îmi înseninează fiecare zi. Iar fetele, prin energia și farmecul personalităților lor diferite, îmi umplu sufletul de fericire. Lângă ei și Cristi sunt împlinită și fericită. Fetițele șchiopătau în spatele meu, iar Milan se amuza cu câte o cârja, în încercarea de a-mi arăta susținerea lor necondiționată. Au fost momente care ne-au apropiat și mai mult că familie. Sufrageria mea s-a transformat în sală de antrenament, unde fiecare are programul lui sportiv, dar ne distrăm împreună, iar timpul trece foarte repede. Cristi a fost alături de mine tot timpul, prin încurajările lui constante, mai ales în prima luna, când a fost cea mai dificilă etapă”, a mai spus ea pentru ciao.ro.