Vedete care s-au căsătorit când erau foarte tinere

 Florentina Liutic
.

Extrem de îndrăgostite, dar lipsite de experienţa unor relaţii, unele vedete s-au căsătorit mult prea devreme şi au sfârşit prin a divorţa.

 

Reese Witherspoon a spus pentru prima dată „Da' la vârsta de 23 de ani. Alesul ei a fost Ryan Philippe, alături de care a stat până în 2008 şi împreună cu care are 2 copii. Astăzi, Reese este căsătorită pentru a doua oară, ea măritându-se în 2011 cu Jim Toth, cu care are un băieţel.

 

Ashlee Simpson s-a căsătorit cu Pete Wenz pe când avea 23 de ani, pentru a divorţa 2 ani mai târziu din cauza infidelităţii lui Pete, dar şi problemelor acestuia cu alcoolul.

 

Kate Hudson şi Chris Robinson s-au căsătorit în anul 2000, atunci când Kate abia împlinise 21 de ani. Mariajul cu Robinson, solistul de la Black Crowes, a durat 7 ani, perioada în care s-a născut unicul lor fiu, Ryder. Au divorţat din cauza unor „diferenţe ireconciliabile', iar Kate, devenită o actriţa cunoscută la Hollywood, nu a avut prea mult de suferit din punct de vedere financiar datorită unui contract prenupţial avantajos.

 

În 2004, Britney Spears, în vârstă de 22 de ani, se căsătorea cu Kevin Federline, încântată fiind de ideea casătoriei. Divorţa 3 ani mai târziu după ce devenise deja mamă de două ori. Înainte de Federline, Britney a bifat tot la 22 de ani o căsătorie de 55 de ore cu Jason Alexander, un mariaj încheiat la Las Vegas.

 

Avril Lavigne şi Deryck Whibley s-au căsătorit pe când artista avea doar 21 de ani şi nu au rezistat împreună decât 3 ani. La divorţul lor au existat voci care au susţinut că Avril a fost mult prea tânără şi că ar fi avut nevoie de o perioadă în care să poată experimenta şi să se descurce singură înainte de a intra într-o relaţie oficială.

 

Olivia Wilde nu avea decât 18 ani când s-a căsătorit cu Tao Ruspoli, un prinţ italian de 28 de ani. Au stat împreună 8 ani, divorţând după ce au declarat că au încercat, fără rezultat, să dea un suflu nou relaţiei. Astăzi Olivia şi-a găsit fericirea alături de Jason Sudeikis, ea aducând între timp pe lume şi primul lor copil.

 

Foto: Northfoto

 

Reese Witherspoon si Ryan PhilippeReese Witherspoon si Ryan Philippe

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton