Veta Biriș și Nicolae Furdui Iancu au reacționat după ce Grigore Leșe a afirmat că piesa „Aşa-i românul', cântată cu precădere la manifestările de 1 Decembrie, provine, de fapt, din folclorul maghiar. Nicolae Furdui Iancu îl acuză pe Grigore Leșe de încercare de dezbinare a românilor chiar de Ziua Națională, în timp ce Veta Biriș este de părere că „pe Leșe nu-l acceptă nici maramureșenii lui'.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Grigore Leşe susţine că melodia 'Aşa-i românul', cântată cu precădere la manifestările de 1 Decembrie, provine, de fapt, din folclorul maghiar. Totodată, Grigore Leşe afirmă că melodia 'Noi suntem români' nu e reprezentativă pentru muzica românească. 'Este un marş. Ca şi cum ar spune bulgarii – 'Noi suntem bulgari', iar ungurii – 'Noi suntem unguri'', a spus Grigore Leşe în emisiunea „Insider politic', de la Prima TV. Acesta a mai spus că interpreții români o cântă pentru că nu au știință, pentru că sunt oportuniști.
Nicolae Furdui Iancu și Veta Biriș, reacție după afirmațiile lui Grigore Leșe
Nicolae Furdui Iancu îl acuză pe Grigore Leșe de încercare de dezbinare a românilor chiar de Ziua Națională. Cea mai cunoscută interpretare a cântecului „Așa-i românul' îi aparține lui Nicolae Furdui Iancu.
Contactat de Libertatea, Nicolae Furdui Iancu îl întreabă pe Grigore Leșe dacă s-a consultat și cu părintele melodiilor iubirii de țară, preotul Doru Gheaja, cel care a cântat prima dată „Așa-i românul'.
„Nu vreau să comentez declarațiile atotștiutorului Grigore Leșe pentru că sunt obișnuit cu ele. Vrea să epateze și uneori reușește… că tot vorbește el despre oportunism', a afirmat Furdui Iancu. Acesta a adăugat că tocmai ce se întoarce de la Brașov, unde a susținut un spectacol de 1 Decembrie și pe scena căruia a cântat „Așa-i românul'.
„Declarația lui Leșe nu e decât o încercare de dezbinare a românilor de Ziua Națională și vreau să-i transmit că o să cânt această melodie în continuare împreună cu maghiarii„, a mai spus Nicolae Furdui Iancu.
Și un alt mare interpret de muzică populară reprezentativ din Ardeal a reacționat după afirmația făcută de Leșe. „Nu vreau să cânt ca Grigore Leșe așa cum nu am nevoie nici de sfaturile lui', a declarat pentru Libertatea Veta Biriș.
Artista în vârstă de 74 de ani a precizat că interpretează melodia „Așa-i românul' de peste 56 de ani. „Leșe spune că trebuie să cântăm doar hore, nu și doine. Dar îi spun că avem și jiana și învârtita…. Leșe poate să gândească cum vrea el. Nu merită să comentez nimic din ce spune. Nici măcar maramureșenii lui nu-l acceptă', a adăugat cântăreața de muzică populară Veta Biriș.
Afirmațiile lui Grigore Leșe despre piesa „Așa-i românul'
Artistul Grigore Leşe a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă melodia 'Noi suntem români' este reprezentativă pentru muzica românească şi pentru poporul român.
'Este un marş. Ca şi cum ar spune bulgarii: 'Noi suntem bulgari', iar ungurii – 'Noi suntem unguri'. Sau 'Aşa-i românul'. Eu, până una-alta, sunt muzician. Eu ştiu bobiţele, am făcut asta în şcoală, în academie. Dacă o melodie sare la cvintă, e folclor maghiar. Dar ei (interpreţii români – n.r.) cântă 'Aşa-i românul' ca şi cum ar fi melodie românească, dar e ungurească.
Ei nu ştiu, pentru că n-au ştiinţă. Ei sunt oportunişti. Şi încă ceva. 'Mă rog fierbinte', spune textul, 'pentru a mea ţară şi pentru tine scump poporul meu!'. Nu! 'Mă rog fierbinte pentru a mea ţară şi pent tine scump pologul meu', adică pământ. Dar popor sună mai pompos, mai triumfal', a spus Grigore Leşe.