Victor Rebengiuc este neobosit pe scenă, la 91 de ani. Marele actor are o energie incredibilă și a jucat, recent, în două spectacole care s-au bucurat de un real succes. De curând, marele actor a vorbit despre pasiunea lui pentru teatru și a dezvăluit și care este cea mai mare dorință a lui.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Marele actor Victor Rebengiuc a fost prezent, anul acesta, la două evenimente mari, gala Andreei Marin, de la Palatul Parlamentului și Premiile Gopo, de la finalul lunii aprilie.
Unde a susținut Victor Rebengiuc spectacole, două zile la rând, recent
Celebrul actor a fost prezent la două spectacole de teatru, timp de două zile la rând, unul pe data de 31 iulie 2024, al doilea pe data de 1 august 2024. Este vorba despre piesa „Tatăl”, de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu. Pe scenă, alături de Victor Rebengiuc, au mai jucat actorii: Ana Ioana Macaria, Cătălin Babliuc, Oana Tudor, Maria Veronica Vârlan și Constantin Dogioiu. Cele două reprezentații ale spectacolului de teatru 'Tatăl' s-au jucat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”.
'Dacă e obositor? Nu mă plâng. Tot ce îmi doresc este să am sănătate. Așa că, cel mai important este să fim sănătoși, că merg toate lucrurile așa cum trebuie. Eu nu renunț la scenă. Cel mai bine mă simt atunci când joc.. Cât timp trăiesc, o să continui să joc teatru pe scenă.', a declarat marele actor Victor Rebengiuc, pentru viva.ro.
Întrebat ce va face în continuare, actorul a spus că are multe în plan. 'Avem multe în plan, dar nu se știe ce urmează, nu se vede la orizont. Așteptăm multe lucruri, pe care le avem în lucru, pentru a le materializa', a mai spus actorul.
Victor Rebengiuc: 'Eu nu reprezint niciun interes ca persoană privată'
Victor Rebengiuc obișnuiește să spună că pe scenă se simte cel mai bine. În viața personală, actorul se consideră un om obișnuit.
„Pe scenă mă simt cel mai bine. Eu nu prezint niciun fel de interes ca persoană privată, în viaţa mea de om obişnuit. Nu am nimic deosebit, nimic special, care să nască un interes pentru mine, în afară de atunci când sunt pe scenă şi încerc să fac şi eu ceva care să placă publicului.
Eu îmi fac profesia, joc teatru, mai jucam şi în film când eram mai tânăr, acum nu mai sunt tânăr. La teatru nu renunţ, nu o să mai joc un rol nou, pentru că e foarte greu să pregăteşti un alt rol. Ştacheta e cam sus şi nu poţi să cobori’, declara Victor Rebengiuc, recent, pentru romaniatv.net.
Victor Rebengiuc a împlinit 91 de ani în luna februarie
Destinul lui Victor Rebengiuc este profund legat de scena teatrului, de aceea, la finalul spectacolului „Tatăl', de la Teatrul Bulandra. În februarie, marele actor a fost sărbătorit de colegii de breaslă, de față cu un public extrem de emoționat să asiste la un astfel de moment.
Colegii de breaslă l-au sărbătorit cu șampanie și tort, chiar la finalul reprezentației. Actorul a mărturisit că piesa de teatru „Tatăl', care s-a jucat în ultimele luni pe scena de la Bulandra, este un spectacol de suflet. Poate și din acest motiv, reacția lui Victor Rebengiuc la surpriza pregătită de ceilalți actori, special pentru ziua lui, a fost una care i-a adus lacrimi de fericire.
Ce își dorește Victor Rebengiuc la vârsta pe care o are
Victor Rebengiuc a declarat că, la vârsta de 91 de ani, își dorește doar sănătatea și lipsa suferințelor specifice bătrâneții.
„Este ziua mea, din an în an am câte o zi, în fiecare an am o zi. Împlinesc câte un an. Nu ştiu cât o să mai ţină chestia asta, că e obositor, să ştiţi, e foarte obositor.
Dar mă străduiesc să fac faţă. Să vă dea Dumnezeu sănătate. Doamne ajuta! Nu vreau nimic mai mult decăt sănătate. Decât să trăieşti în dureri şi în chinuri…', a declarat actorul, pentru Observatornews.ro.
Foto: Facebook, arhiva personală.