Victor Rebengiuc și-a anunțat retragerea din teatru: "Gata! E ultimul rol pe care-l joc"

 Dumitrache Laura
.

Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din România și-a anunțat retragerea. Marele actor, în vârsta de 89 de ani, părăsește scena teatrului românesc după mai bine de 67 de ani de activitate. Maestrul a mărturisit că ultimul rol îl va juca în piesa „Tatăl”, care va avea premiera la teatrul Bulandra din București.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

După 67 de ani de activitate în teatru și film, interpretând sute de roluri în fața publicului și alte zeci pe marile ecrane, Victor Rebengiuc și-a anunțat retragerea. Marele actor a dezvăluit că rolul tatălui din spectacolul cu același nume va fi ultimul pe care îl va interpreta pe scenă.

Victor RebengiucVictor Rebengiuc

După Florin Zamfirescu și Alexandru Arșinel, maestrul Victor Rebengiuc își anunță retragerea din teatru și din viața publică. La 89 de ani, Victor Rebengiuc a petrecut mai bine de 67 de ani pe scena teatrului românesc, încântând publicul cu talentul său actoricesc.

Citește și: A murit actrița Anca Verești, prima soție a lui Victor Rebengiuc.Avea 89 de ani

Citește și: Care a fost ultima discuție dintre Victor Rebengiuc și Ion Caramitru:„Nici el nu a știut că e bolnav'

Citește și: Iulia Vântur se întoarce în televiziune. Ce proiect va avea:”O să fie un show internaţional'

Citește și: Teo Trandafir a fost părăsită, la 16 ani, de marea ei iubire:”Am plâns în brațele mamei vreo doi ani de durere, că nu mai sunt cu el”

Victor Rebengiuc se retrage de pe scena teatrului românesc

Victor Rebengiuc reprezintă una dintre valorile teatrului românesc. În vârstă de 89 de ani, actorul a trăit peste 67 de ani pe scenă, împărtășind publicului talentul său actoricesc. Victor Rebengiuc a anunțat că se va retrage după ultima reprezentație a spectacolului 'Tatăl', pe scena Teatrului Bulandra din Capitală.

„Am 89 de ani, în curând o să am peste câteva luni 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferinţă, e greu. M-am luptat foarte tare în repetiţiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca şi în faţa publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!', a declarat Victor Rebengiuc pentru digi24.

Victor Rebengiuc a primit Premiul GOPO pentru întreaga carieră

În luna mai a acestui an, maestrul Victor Rebengiuc a primit „Premiul pentru întreaga carieră', în cadrul Galei GOPO. Cu o carieră artistică impresionantă, Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori de film, teatru și televiziune din România.

A debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul  „Mândrie'. A avut peste 70 de roluri pe care le-a interpretat cu devotament și profesionalism în film, dar și alte 200 de personaje cărora le-a dat viață pe scenele teatrelor din România.

Povestea de viață a lui Victor Rebengiuc

Victor Rebengiuc provine dintr-o familie de condiție modestă a Bucureștiului. Părinții lui s-au despărțit când actorul avea 3 ani, iar mare parte din copilăria sa și-a petrecut-o sub tutela bunicilor materni. Maestrul Rebengiuc a urmat școala medie electrotehnică, iar după ce a jucat o piesă de teatru alături de colegii săi, și-a dat seama că acesta este talentul său.

„Am jucat din cămin cultural în cămin cultural, până când, în ultimul an de școală, am montat o piesă (…) Într-un spectacol de sfârșit al studiilor liceale. Directorul școlii, căruia i-a plăcut ce a vazut, a zis că trebuie să dau la teatru. A fost prima dată când am luat în considerare ideea asta', declara actorul in urma cu câțiva ani.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton