Victor Slav a vorbit în exclusivitate despre o posibilă nuntă cu iubita lui Raluca. Prezentatorul de la Kanal D a fost sincer și a povestit ce crede despre al doilea mariaj. Până acum, acesta a fost rezervat privind acest fel de afirmații.
De o bună perioadă de timp, Victor Slav trăiește o poveste de iubire cu Raluca. S-a cunoscut vara trecută și de atunci formează un cuplu. Iată că timpul a trecut, iar ei se înțeleg din ce în ce mai bine. Pentru prima oară, Victor Slav a vorbit despre o posibilă căsătorie. Nu are de gând să se întâmple prea curând. El a fost căsătorit o singură dată, cu Bianca Drăgușanu, de care a divorțat.
„Nu, nu este cazul. Am observat că multe persoane cred că m-am căsătorit de 2-3 ori, că am divorțat de 2-3 ori. Am fost căsătorit o dată, am divorțat o dată și deocamdată așa rămân. Eu nu sunt genul de om care spun de acum…niciodată nu. Dacă se va întâmpla asta, o să vedem cu toții, dar nu este cazul. Nu mă gândesc la asta, nu vreau asta”, a spus Victor Slav la Interviurile VIVA!.
Acum ceva timp, pe una dintre rețelele de socializare, Victor Slav a postat o fotografie cu Sofia care a topit inimile tuturor, inclusiv a iubitei sale. Raluca Silea a reacționat imediat la fotografia cu fetița Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav. Noua iubită a prezentatorului TV de la Kanal D a lăsat o inimioară la imaginea cu Sofia Natalia, semn clar că o place mult pe micuță. Deocamdată nu se știe dacă Raluca și Sofia s-au întâlnit vreodată.
Fetița Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav stă la Deva, alături de bunica sa
S-au despărțit în urmă cu aproape un an, iar de atunci scopul lor este de a o face cea mai fericită pe fetița lor. Victor Slav și Bianca Drăgușanu au rămas relații foarte bune de dragul Sofiei Natalia. Micuța are 2 ani și 7 luni, iar părinții ei se topesc după ea. Victor Slav a fost invitat la Interviurile VIVA!, unde a mărturisit că atunci când Sofia va împlini 3 ani se va muta în București, unde va merge la grădiniță.
Foto: Facebook