Victoria Răileanu, alias Miki din serialul Vlad, primele declarații despre viața de familie și discuțiile din cuplu: ”În căsnicie am apelat, până acum, la ceea ce știam eu despre el” / EXCLUSIV

.

Era „setată să devină farmacistă, dar ea a fost mai atașată de balet, pictură și călărie. Un accident nefericit i-a schimbat însă traseul Victoriei Răileanu, paradoxal, în bine. Acum, misterioasa blondă cu ochi fascinanți se numește Miki și este unul dintre cele mai carismatice personaje din serialul „Vlad (PRO TV). Rol pe care îl joacă atât de bine, încât e greu de spus unde se termină Victoria și începe Miki sau invers…

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Celebritatea vine la pachet și cu lucruri nu tocmai plăcute, cum ar fi invadarea spațiului privat. Te-au deranjat vreodată articolele apărute prin presă sau speculațiile?


Am tot auzit că, în momentul în care alegi să fii actor, muzician, pesoană publică, alegi și să îți pui toată viața privată pe tavă. Și nu cred că este adevărată această afirmație. Eu m-am făcut actriță pentru că îmi place actoria, nu pentru că vreau să îmi știe toată lumea viața. Viața privată este viața privată, indiferent ce meserie ai și cred că trebuie să existe acest respect. Înțeleg că există milioane de ochi pe noi, că oamenii sunt curioși în privința vieții personale. Însă nevoia de discreție trebuie respectată. Aceste articole și speculații apar și vor apărea în continuare. Orice fotografie poate fi interpretată într-un mod greșit. Cred că noi ar trebui să devenim mai nepăsători, de piatră în fața speculațiilor, și să ne vedem de treabă în continuare.


Ca orice familie normală, cu siguranță aveți și voi momentele voastre tensionate. Cum treceți peste toate astea? Sunt dăți când apelați la ce ați învățat la facultatea de actorie, tocmai pentru a nu continua divergențele?

Nu cred că este o metodă bună să apelez la ceea ce am învățat la actorie, pentru că la actorie învăț despre actorie, nu despre căsnicie sau viață. În căsnicie am apelat până acum la ceea ce știam eu despre celălalt, ce știam că funcționează în comunicarea cu el. Și m-am raportat doar la cealaltă persoană, la ce știam că funcționează la el, nu la generalități pe care le-am învățat la școală. De exemplu, și când am o discuție cu copilul meu, Carol, apelez la ce știu că îl ajută pe el și la ceea ce știu că reacționează OK.


Crezi că fiul tău începe să vă calce pe urme? Adică vezi în el un talent actoricesc, mai ales că e la vârsta la care apelează la șantajul emoțional pentru a obține anumite lucruri?

Se întâmpla înainte un lucru foarte funny. Când mergeam cu Carol în parc, ne aborda lumea și ne spunea că fiul nostru ar trebui să fie actor (n. red. Victoria este căsătorită cu actorul Conrad Mericoffer). E o fire artistică, are o imaginație, ca orice copil, bogată și surprinzătoare. Niciunul dintre noi nu îl va împinge să fie actor, la fel ca noi, ci îl vom susține să facă ceea ce își dorește el. Poate el vrea să fie inginer, de exemplu. Cine știe? Dar nu îl văd ca pe o persoană care vrea să fie pe scenă, pentru că până acum, la serbări și momente cu public, nu s-a simțit bine în postura aceea. L-am simțit, de aceea nu l-am încurajat să facă asta în continuare dacă am văzut că nu se simte bine. Cine știe cum se dezvoltă pe parcurs? Eu îl voi încuraja, indiferent care va fi decizia lui.


Citește și: VIVA! de Iunie. Andreea Bălan, pictorial exclusiv alături de cele două fetițe. Vedeta a povestit totul despre divorțul de George Burcea și despre cum e să fii mamă singură, la 35 de ani! EXCLUSIV

Citește interviul integral în noul număr al Revistei VIVA! de iunie. Începând cu 29 mai, revista poate fi găsite la toate punctele de difuzare a presei.

FOTO: Facebook