Viorel Cataramă, personajul momentului după ce a făcut demersuri pentru a se infecta voit cu COVID-19, s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, pentru a-l ruga să îi fie duhovnic.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Omul de afaceri a mers la Constanța și l-a rugat pe ÎPS Teodosie să îi fie duhovnic, iar la finalul întâlnirii s-au îmbrățișat.
‘Am venit să spun o rugăciune și să primesc binecuvântare. Biserica este locul unde trebuie să slujești, nu grădina, nu strada. De aceea merită să facem toate eforturile și să găsim toate soluțiile legale prin care preoții și credincioșii să poată sluji în biserică.
Cred că neacordarea acestei libertăți fundamentale este făcută fără motiv, din frică. O țară se dezvoltă pe bază de curaj. Cred că protestul pe care eu îl fac în conformitate cu constituția și legile României sunt menite să ofere cetățenilor.
Mulți români au fost arestați la domiciliu. Am venit să îl rog pe ÎPS Teodosie să îmi fie duhovnic, vreau să primesc sfaturi înțelepte și îndrumări binecuvântate’ a declarat Viorel Cataramă, potrivit replicaonline.ro.
Viorel Cataramă a primit rezultatul și celui de-al treilea test pentru COVID-19. În urmă cu mai bine de o săptămână, milionarul a declarat că vrea să se autoinfecteze cu noul coronavirus și a mers într-o zonă care era focar de infecție.
Iată că a venit și cel de-al treilea rezultat pentru testul COVID-19, pe care Viorel Cataramă l-a făcut după ce a fost în localitatea Bărbulești, din Ialomița, pentru a se autoinfecta cu noul coronavirus. NEGATIV este și cel de-al treilea rezultat, iar afaceristul este în afara oricărui pericool.