Viorica Dăncilă, mărturisiri emoționante despre fiul adoptat! "Un copil care plângea și care parcă cerea ajutorul"

.

Viorica Dăncilă, fostul premier al României, a fost invitată la un exercițiu de sinceritate, unde a răspuns și celor mai delicate întrebări. Cel mai emoționant moment a fost cel în care a povestit despre fiul ei adoptat.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Poate Viorica Dăncilă nu a fost cel mai bun premier al României, dar a fost cu siguranță cel mai comentat și mai contestat, și, nu în ultimul rând, prima femeie învestită în această funcție.


Invitată la emisiunea ’40 de întrebări cu Denise Rifai’, Viorica Dăncilă a fost supusă unui tir de întrebări, care mai de care mai incomode, la care fostul prim-ministru a răspuns cu o sinceritate dezarmantă.


Citește și: Andreea Bălan, confesiuni sincere despre temeri și regrete: „Se pot ierta greșelile în funcție de conjuctură. E un regret pe care îl am…'/ EXCLUSIV

„Așa a vrut Dumnezeu!'

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost însă cel în care a răspuns întrebărilor privind adopția fiului ei, pe care, a mărturisit, și l-a dorit foarte mult, chiar dacă soțul ei nu a fost inițial de acord…

‘Așa a vrut Dumnezeu! Așa a vrut destinul să mă găsesc într-un loc unde un copil era abandonat, un copil care plângea și parcă cerea ajutorul. În momentul în care am văzut acest copil, avea 3 zile, mi-am dat seama că viitorul meu înseamnă ca acest copil să vină în familia mea, că nu mă pot despărți de acel  ghemotoc, care parcă îmi cerea ajutorul. Se simțea singur și cât era de mic arăta atât de multă disperare. Am mers acasă și i-am spus soțului meu că eu vreau să înfiez acest copil indiferent de consecințe.

Eram foarte tânără, nu eram pregătită pentru a înfia un copil, voiam să facem noi propriul copil, dar soțul meu văzând că îl iubesc atât pe acest copil, că în fiecare zi mă duceam la spital la Victor, a fost de acord. M-am internat în spital, am stat o lună cu copilul acolo. Era foarte mic, nu știam cum să am grijă de el, a trebuit să stau să învăț, să mă apropii pe el. A fost cea mai mare realizare a vieții mele. Sunt foarte mândră de fiul meu, îl iubesc foarte mult și eu și soțul meu. Îi îndemn pe toți să facă acest pas. Cel mai important lucru în viață este să crești un copil’, a mărturisit Viorica Dăncilă.


Fiul Vioricăi Dăncilă a aflat de la alții că este adoptat!

Unul dintre momentele delicate din viața Vioricăi Dăncilă a fost cel în care a realizat că fiul ei aflase de la alții că este adoptat. Iar modul în care i-a spus mamei sale acest lucru a fost unul dureros… ‘Nu poți să mă pedepsești pentru că tu nu ești mama mea’, i-ar fi spus Victor mamei sale, pe când avea 15 ani și fusese mustrat.


„Legat de ce ați povestit dvs., da, au avut grijă alții să-i spună acest lucru. Și eu i-aș fi spus, însă la o vârstă la care putea să înțeleagă mai bine ceea ce s-a întâmplat. La 15 ani, băieții sunt mai rebeli, văd viața altfel, era un moment critic. M-a durut foarte mult ceea ce s-a întâmplat și faptul că altcineva i-a spus fiului meu că este înfiat. Acum, fiul meu este un adult, are 30 de ani, vorbim despre aceste lucruri, dar cu detașare. Atunci a fost foarte multă emoție, incertitudine. Ne gândeam ce decizie va lua fiul meu, dar lucrurile au mers bine’, a povestit Viorica Dăncilă în emisiunea ’40 de întrebări cu Denise Rifai’, de la Kanal D.


Citește și: Carla Bruni, poveste de amor demnă de un film. S-a iubit și cu tatăl, și cu fiul…