Virginia și Robi de la Casa Iubirii au încălcat regulamentul, afișându-se împreună într-un club. Ce decizie au luat producătorii emisiunii

.

Virginia și Robi de la Casa Iubirii au încălcat regulamentul, afișându-se împreună într-un club. Apariția lor împreună într-un club a făcut valuri în mediul online, fanii fiind convinși că cei doi vor fi descalificați. Iată ce decizie au luat producătorii emisiunii de la Kanal D în privința celor doi concurenți!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI


Virginia și Robi, doi dintre cei mai cunoscuți concurenți din Casa Iubirii, au încălcat regulile impuse de producătorii emisiunii, fiind surprinși împreună într-un club. De când imaginile au fost făcute publice, se vorbește doar despre descalificarea lor, însă, după câte se pare, producătorii au luat o altă decizie după ce au primit explicațiile celor doi concurenți.

Virginia și Robi de la Casa Iubirii au încălcat regulamentul, afișându-se împreună într-un club


În februarie, virginia și Robi au format oficial un cuplu în Casa Iubirii, însă în aprilie s-au despărțit, iar de atunci, între ei au izbucnit tot felul de conflicte. Iată însă că, recent, cei doi au fost surprinși împreună într-un club din Craiova, lucru interzis prin contract, iar fanii au fost convinși că vor fi descalificați din emisiune. Acest lucru nu se va întâmpla însă, deși, se pare, chiar aceasta ar fi fost intenția lui Robi. Mai mult, unii fani sunt de părere că, în pofida a ceea ce se întâmplă în emisiune, cei doi ar avea o relație în viața reală.


Citește și: Cine este Robi de la Casa iubirii. Are 27 de ani și este agent imobiliar

Citește și: Cine este Virginia de la Casa Iubirii, sezonul 3. Are 24 de ani și caută un bărbat care să-i ofere experiențe unice

Citește și: Cornel Păsat, despre începutul relației cu soția lui, Bianca, acum 18 ani: „Eram în fiecare zi în vacanță’. Cum s-a schimbat viața de cuplu de când sunt părinți


„Infirmăm zvonurile și speculațiile potrivit cărora Robi și Virginia au fost descalificați din emisiunea moderată de Andreea Mantea.

Pentru noaptea petrecută în clubul din Craiova, nu au fost descalificați și nici nu o să fie! Subiectul s-a dezbătut în emisiune. Ambii au susținut că au venit separat în club, au susținut că în Craiova nu există decât acel club, că Virginia se afla în club fiindcă ar fi fost ziua unei prietene, că nu a pus pe story locația, cât să îsi fi dat seama Robi unde se află, au scris Viperele Vesele pe pagina lor de Instagram.


Ce au decis producătorii emisiunii Casa Iubirii după derapajul celor doi concurenți

În timp ce Virginia a anunțat că merge în club, Robi nu a făcut-o, așa cum cerea regulamentul, dar amândoi au anunțat producția în momentul în care au dat nas în nas în club. Drept urmare, cei doi nu vor fi descalificați, așa cum s-a zvonit în social media după ce au apărut imaginile cu ei.


Robi a decis, cu niște prieteni, absolut întâmplător și de ultim moment, să iasă în club. Menționăm că Virginia a anunțat în staff faptul că va merge în clubul acela, Robi nu. Însă, în momentul în care au dat ochi în ochi în club ambii au anunțat staff-ul.

Robi, aflat în stare avansată de ebrietate, s-ar fi dus la ea să îi spună să nu mai interacționeze cu alți băieți din casă și să îi facă declarații de amor nebun, de genul ești sufletul meu’. Producătorii au considerat că interacțiunea dintre cei doi ar fi fost un plan al lui Robi pentru a forța descalificarea. Drept pedeapsă’ , niciunul nu a fost descalificat. Subiectul s-a încheiat’, mai noteaz[ sursa citată.