Johnny Depp

 Revista VIVA
.
Este un actor excentric, care nu accepta decat rolurile care il inspira. Cu toate acestea, el este unul dintre cei mai carismatici Don Juani.

Johnny DeppNume si data nasterii
John Christopher Depp
9 iunie 1963, Owensboro, Kentucky

Despre…
Johnny Depp este un actor care nu a fost prea preocupat de invatatura. El a absolvit numai scoala generala, fiind un rebel: se automutila si se droga. Ca debutant la Hollywood, a devenit rapid idolul adolescentilor, iar, mai tårziu, „a rupt inimile femeilor cu rolurile sale de cuceritor. Johnny Depp a avut relatii cu mai multe vedete de la Hollywood, dar in cele din urma a ramas alaturi de solista de origine franceza, Vanessa Paradis. Cei doi nu sunt casatoriti, dar au doi copii impreuna: Lily-Rose Melody si John Christopher Jack. Desi a fost nominalizat de doua ori la Oscar pentru filmele „In cautarea taramului de nicaieri si „Piratii din Caraibe: Cufarul omului mort, Depp nu a plecat cu nici un premiu acasa.

De la Omul Foarfeca la Capitanul Jack Sparrow, Johnny Depp a interpretat o serie de personaje care mai de care mai inedite, surprinzandu-i constant pe critici si pe fani: un Don Juan care a furat inimile femeilor din intreaga lume, Willy Wonka, proprietarul unei fa­brici de ciocolata si, mai nou, un temut pirat din Caraibe. Toate aceste roluri par a avea legatura cu copilaria sa destul de tumultuoasa si cu temperamentul vulcanic al actorului.
Familia lui Johnny a fost mereu pe drumuri, pana cand s-a stabilit, in 1970, in Florida. Pe atunci, Johnny avea numai sapte ani. Instabilitatea familiei sale, numeroasele certuri dintre parinti (John Christopher si Betty Sue Palmer) si moartea bunicului sau, de care era foarte apro­piat, l-au marcat pe Depp intr-un mod negativ. Pe cand era copil, el se automutila, iar pe corpul lui se mai pot vedea cateva cicatrici din acele timpuri. Despre acest obicei, Johnny a vorbit mai tarziu, intr-un interviu: „Corpul fiecaruia este ca o harta, iar fiecare semn, fie ca il faci cu cutitul, fie ca este realizat la un salon de tatuaje, are o anumita semnificatie.
Actorul mai are un frate, Danny, si doua surori, Christie – in prezent, managerul sau –, si Debbie. Familia sa are descendente irlandeze, germane si Cherokee. Minnie, strabunica actorului din partea mamei, este amerindianca veritabila. Ca adolescent, Johnny a facut toate nebuniile posibile. El marturiseste ca si-a pierdut virginitatea la varsta de 13 ani si ca, pana la 14 ani, a incercat toate drogurile. La 15 ani, parintii lui divortau, iar un an mai tarziu, Johnny avea sa se lase de scoala pentru a deveni cantaret de muzica rock. Pe cand avea 12 ani, Johnny a primit de la mama lui o chitara, asa ca a inceput sa exerseze in garajul parintilor sai. A facut parte din trupa „The Kids, formatie cu care a plecat in cautarea succesului la Los Angeles. In 1983, si-au schimbat numele in „Six Gun Method, iar Depp s-a insurat cu sora bateristului formatiei, Lori Ann Allison. Aceasta casatorie nu a fost privita cu ochi buni de catre ceilalti membri ai formatiei. Drept urmare, trupa s-a destramat, pana sa apuce sa semneze un contract cu o casa de discuri. Depp a inceput sa colaboreze cu o alta trupa, „Rock City Angels, dar, in acelasi timp, a avut cateva slujbe temporare, printre care si aceea de vanzator. Sotia sa, Allison, care era pe atunci make-up artist, i-a facut cunostinta lui Depp cu actorul Nicholas Cage, care l-a sfatuit sa-si incerce norocul la Hollywood..

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton