Vlad Gherman a suferit după despărțirea de Cristina Ciobănașu. Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au fost împreună timp de nouă ani, însă, în anul 2020, au decis să meargă pe drumuri diferite. Actorul și-a deschis sufletul acum și a vorbit despre perioada după ce a avut loc despărțirea, atunci când a suferit cumplit. Ba chiar a postat fotografii în care arată cât de mult plângea.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au fost împreună timp de nouă ani. Cei doi actori au fost extrem de îndrăgiți de publicul larg, iar vestea că au decis să meargă pe drumuri diferite a venit ca un șoc pentru fani. Separarea a avut loc în urmă cu doi ani, în anul 2020, după ce au ajuns la concluzia că nu mai pot evolua împreună.
Chiar dacă și-a refăcut viața, la momentul actual fiind într-o relație cu Oana Moșneagu, Vlad Gherman și-a adus aminte despre perioada imediată după despărțirea de Cristina. Într-o postare recentă, pe contul său de Instagram, Vlad și-a deschis sufletul și a povestit cât de greu i-a fost să se vindece. Iată declarațiile făcute de actor.
Citește și: Cine este și cum arată sora lui Vlad Gherman:„Semănăm?'
Vlad Gherman a suferit după despărțirea de Cristina Ciobănașu și a arătat fotografii cu el când plângea
În urmă cu doi ani, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu anunțau despărțirea. Cei doi actori au făcut un videoclip extrem de emoționant, în care își anunțau fanii că nu vor mai fi văzuți în postura de iubit și iubită.
Pentru prima dată de la separarea de Cristina, Vlad Gherman și-a deschis sufletul și a povestit cu lux de amănunte cum a reușit să treacă peste perioada respectivă, dar a postat și imagini în care se putea observa cu ochiul liber cât de afectat era de ceea ce se întâmpla în viața lui.
„Acum doi ani, după cum știți, am trecut printr-o despărțire, după nouă ani de relație, și a fost o perioadă foarte grea pentru mine. În momentul de față, în jurul meu, aud foarte des replica: „De ce plângi?”. Societatea încearcă să arate că bărbatul trebuie să producă pentru familie, el nu trebuie să plângă, trebuie să-și stăpânească emoțiile, nu trebuie să fie vulnerabil niciodată, iar asta este greșit.O statistică îngrijorătoare arată că riscul de suicid este de două ori mai mare la bărbați decât la femei.
Da, ăsta am fost eu! Așa arătam după despărțirea care m-a lovit, peste care n-aș fi putut să trec dacă nu aveam alături de mine oameni cu care să vorbesc sau dacă, pur și simplu, nu lăsam afară emoțiile din organism. Sfatul meu este să plângeți! Așa cum spunea și o piesă celebră „Și băieții plâng câteodată” și nu e absolut nimic rușinos în asta, din contră, ar trebui să nu ne fie rușine să ne expunem emoțiile, să vorbim deschis despre problemele care ne macină', a povestit Vlad Gherman pe rețelele de socializare.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu formează un cuplu
După despărțirea de Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman s-a apropiat din ce în ce mai mult de Oana Moșneagu, care îi era deja colega de platou. Ulterior, cei doi au decis să formeze un cuplu, însă s-au afișat împreună d-abia după jumătate de an.
„În perioada în care el s-a despărțit, și eu m-am despărțit de persoana cu care eram și, de fapt, asta ne-a adus împreună, faptul că eram niște suferinzi. Aveam nevoie de oameni cu care să empatizăm și care să empatizeze cu noi, suferința ne-a adus împreună’, a adăugat ea.
sursă foto- Facebook și Instagram