Vlad Petreanu anunţă că se desparte de matinalul Deşteptarea, pe care l-a realizat în ultimii 12 ani la Europa FM, între orele 7.00 și 10.00, însă nu pleacă de la postul radio. Motivele plecării de la matinal, invocate de Vlad Petreanu, sunt oboseala şi dorinţa de a se concentra pe alte proiecte media.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Vlad Petreanu a precizat că va rămâne în cadrul postului de radio cu o altă emisiune: „voi reveni cu o altă emisiune la Europa FM – dar nu una care să înceapă în zori’. Și George Zafiu, cel alături de care Petreanu făcea matinalul Europa FM, s-a despărţit de echipă din toamnă. Luca Pastia va continua matinalului alături de un alt nume din cadrul postului, Adi Luca.
Vlad Petreanu pleacă de la matinalul Deșteptarea de la Europa FM
Jurnalistul Vlad Petreanu și-a anunțat luni dimineața plecarea de la matinalul Europa FM, precizând că este ultima săptămână în care mai realizează emisiunea Deșteptarea, a cărei gazdă a fost timp de 12 ani, alături de George Zafiu și Luca Pastia.
„Am decis să las proiectul Deșteptarea în mâinile colegilor mei. Aceasta este ultima săptămână în care voi mai participa la matinalul meu cel drag, pe care-l realizez zi de zi deja de 12 ani. Este o decizie pe care am luat-o în urmă cu ceva timp, după ce m-am frământat mult mai mult timp’, a scris Vlad Petreanu pe Facebook.
Jurnalistul a mai spus că matinalul de la Europa FM va avea un format nou și împrospătat și că își va păstra o rubrică săptămânală în noua emisiune.
„În acest timp, colegii mei au putut căuta și pregăti în liniște un nou format. Îl veți descoperi din ianuarie. Vor fi o mulțime de surprize, rubrici noi, contributori noi, și un nou coleg care va face echipă cu Luca Pastia: Adi Luca. Sunt convins că vă va plăcea mult să vă petreceți diminețile alături de ei și sper că veți rămâne pe frecvență. De altfel, eu îmi voi păstra o rubrică săptămânală în noul format – este vorba de binecunoscuta Republica Fantastică România. În plus, voi reveni cu o altă emisiune la Europa FM – dar nu una care să înceapă în zori.‘, a mai spus Vlad Petreanu.
Mesajul integral postat de Vlad Petreanu pe Facebook, după ce a anunțat plecarea de la Europa FM
„Am decis să las proiectul Deşteptarea în mâinile colegilor mei. Aceasta este ultima săptămână în care voi mai participa la matinalul meu cel drag, pe care-l realizez zi de zi deja de 12 ani. Este o decizie pe care am luat-o în urmă cu ceva timp, după ce m-am frământat mult mai mult timp.
La începutul acestui sezon, am anunţat conducerea radioului. Împreună am stabilit că e bine ca eu să rămân la Deşteptarea până la vacanţa de iarnă, adică pe 20 decembrie. În acest timp, colegii mei au putut căuta şi pregăti în linişte un nou format. Îl veţi descoperi din ianuarie. Vor fi o mulţime de surprize, rubrici noi, contributori noi, şi un nou coleg care va face echipă cu Luca Pastia: Adi Luca. Sunt convins că vă va plăcea mult să vă petreceţi dimineţile alături de ei şi sper că veţi rămâne pe frecvenţă. De altfel, eu îmi voi păstra o rubrică săptămânală în noul format – este vorba de binecunoscuta Republica Fantastică România. În plus, voi reveni cu o altă emisiune la Europa FM – dar nu una care să înceapă în zori.
Câteva cuvinte despre motivele pentru care am hotărât să plec din Deşteptarea. În primul rând, este vorba de o adâncă oboseală şi de un deficit cronic de somn pe care nu mai reuşesc să-l compensez de ani de zile. N-am avut niciodată probleme cu trezitul în zori, dar, de la un timp, am început să am probleme cu adormitul, seara. Aşa e viaţa – te pregăteşti pentru una, vine alta. A trebuit, deci, să iau o decizie.
Apoi, este vorba şi de dorinţa de a dezvolta şi alte proiecte media, în radio şi în afara lui. A realiza un matinal radio presupune o disciplină de fier (măcar pentru mine) şi mult timp investit în pregătirea emisiunii: în fiecare seară sumar şi redactare, în fiecare dimineaţă live, an după an. Experienţa poate grăbi unele faze de producţie, dar nu le poate elimina cu totul, iar timp să faci şi altceva nu prea mai rămâne.
Le rămân recunoscător tuturor colegilor mei, foşti şi actuali, de la care am avut de învăţat atâtea lucruri în acest timp şi alături de care am trăit unele dintre cele mai puternice şi memorabile experienţe jurnalistice din viaţa mea.
Una peste alta, vreau să vă mulţumesc vouă, ascultătorilor, încă o dată, pentru tot ce mi-aţi oferit în toţi aceşti ani, care au trecut ca o clipă. Mi-a plăcut la nebunie să vorbesc cu voi, în fiecare dimineaţă, să râd, să mă întristez sau să mă înfurii împreună cu voi, văzând ce se mai întâmplă în jurul nostru.
Eu am venit în radio, acum 12 ani, dintr-un spaţiu media foarte diferit – din televiziune, o lume mult mai rece şi mai îndepărtată de audienţa ei. Radioul este cu totul altceva. La radio suntem împreună, realizatorii şi ascultătorii, într-un spaţiu foarte intim, iar asta impune sinceritate şi adevăr.
Nu stai atât de aproape de cineva decât dacă-ţi este drag. A-ţi fi cineva drag nu înseamnă că nu te poţi certa cu el, uneori, sau că nu te poate dezamăgi niciodată, dar înseamnă că ai încredere în el, într-un fel foarte profund. Această conexiune emoţională între realizatorul de radio şi ascultători este o relaţie care nu există în nicio altă formă de media. Sunt convins că o simţiţi şi voi la fel ca mine, de fiecare dată când deschideţi radioul ca să ascultaţi vocile voastre favorite.
Carevasăzică, încă 5 zile cu mine la Deşteptarea, apoi o vacanţă mai scurtă pentru colegi şi una mult mai lungă pentru mine, pentru că trebuie să-mi reîncarc bateriile şi să-mi reiniţializez creativitatea. Dar, evident, ne vom reauzi cu bine – pentru că nici nu concep să se-ntâmple altfel„, a scris Vlad Petreanu pe contul personal de Facebook.
foto: europafm.ro / Facebook Vlad Petreanu