Vlăduța Lupău, imagini noi cu burtica de gravidă, direct de pe plaja din Dubai. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Vlăduța Lupău a anunțat în urmă cu aproximativ două luni de zile că este însărcinată din nou. Vestea că o să devină mamă pentru a doua oară, tot de băiat și de data aceasta, a luat pe toată lumea prin surprindere, iar de atunci artista postează numeroase poze cu burtica de gravidă!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Vlăduța Lupău a fost discretă cu cea de a doua sarcină, mai ales la început, când a ținut-o ascunsă de fani, până la marele spectacol de la Sala Palatului. Și-a ascuns foarte bine burtica de gravidă în primul trimestru, chiar și puțin din al doilea, fără ca fanii să își dea seama. Acum, după perioada aceea, continuă să se fotografieze și să imortalizeze orice moment cu sarcina și fiul ei Iair.
Vlăduța Lupău, imagini noi cu burtica de gravidă, în costum de baie
Recent, Vlăduța Lupău și soțul ei, Adi Rus, și-au luat fiul, pe micuțul Iair, și au plecat într-o vacanță binemeritată. Mai concret, în Dubai, unde se bucură de soare, mare și vreme frumoasă, dar mai ales timp de calitate în ipostaza de trei, cât mai pot. Bineînțeles, bucuria este la cote maxime că mai vine un membru în familie, așa că artista a imortalizat mai multe momente prețioase cu fiul și soțul ei, dar și cu băiețelul din pântece pe care abia-l așteaptă!
Cele mai frumoase poze nu le mai fac singură cum era cândva … Mi-am dat seama de acest aspect din ultimele mele postări', le-a mărturisit Vlăduța fanilor ei.
Așa cum era de așteptat, fanii au fost în extaz atunci când au văzut noile poze postate de către îndrăgita artistă, astfel că au luat cu asalt secțiunea comentariilor cu numeroase mesaje frumoase și complimente.
Sunteți frumoși tare! / O familie superbă! / Nu am cuvinte! Superbi! / Sarcină ușoară și tot binele din lume!', i-au transmis fanii, când au văzut familia în formulă completă în vacanță.
Când urmează să nască Vlăduța Lupău
Vlăduța Lupău traversează una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții ei, mai ales că și-a dorit foarte mult să devină mamă pentru a doua oară și să nu fie o diferență mare de ani între copiii ei. Ei bine, se pare că mare dorință i-a fost îndeplinită, iar acum așteaptă cu nerăbdare să nască cel de al doilea copil. Frumoasa artistă va naște chiar în mijlocul verii, când sunt numeroase concerte și evenimente pe plan muzical, astfel că speră să revină cât mai repede pe scenă după naștere. Totuși, până atunci profită de momentele pline de relaxare, așa cum ne-a declarat în exclusivitate în numărul lunii mai al Revistei VIVA!.
Reamintim că artista a făcut marele anunț chiar pe scena de la Sala Palatului la sfârșitul lunii mai:
„O ființă mică… o să mă strige mămică’. O altă minune Dumnezeu a pus în pântecele meu și va pune curând în viața noastră de familie. Iair a fost binecuvântat să nu rămână singur pe lume și o să aibă un partener/ă de joacă, de necazuri și bucurii, un partener/ă sincer și loial pe viață! În rugăciunile mele, mereu îi mulțumesc și îl rog pe Dumnezeu de sănătate … iar de curând am îndrăznit să-i cer „Doamne dacă vreodată vei mai binecuvânta casa noastră și familia cu un copil, aș vrea să fie cât mai curând ca să crească împreună cu Iair’ și iată că…la fel ca de fiecare dată El mi-a ascultat rugăciunea. Ce mare binecuvântare!’, a transmis Vlăduța Lupău, pe Instagram.
Sursă foto: Instagram