Vlăduța Lupău a realizat o ședință foto incendiară cu puțin înainte de a aduce pe lume cel de al doilea copil. Artista a pozat în piscină, cu părul despletit, într-un costum de baie la culoarea pielii. Vlăduța Lupău are o burtică proeminentă, în rest nu a luat prea mult în greutate.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Vlăduța Lupău și Adi Rus s-au căsătorit în 2019, iar trei ani mai târziu și-au strâns în brațe și primul moștenitor, pe Iair. Acum, cei doi se pregătesc să fie din nou părinți. Solista a dat marea veste în concertul susținut la începutul anului la Sala Palatului, când Vlăduța Lupău a urcat pe scenă și cu Andra.
Vlăduța Lupău, superbă în ultimul trimestru de sarcină
Vlăduța Lupău a scris în dreptul imaginilor și un mesaj emoționant. Printre altele, vedeta dă se înțeles că nu mai are de gând să repete această experiență și să fie mamă pentru a treia oară. „În pântecele meu, sub inima mea, timp de 9 luni…în inima mea până mor. Probabil ultimele poze cu burtică din viața asta…', a scris artista pe o rețea de socializare. „Superbă', a venit rapid replica Adelinei Pestrițu.
Ce intervenții a făcut Vlăduța Lupău
Vlăduța Lupău a iubit muzica dintotdeauna. Artista nu a cunoscut succesul peste noapte, ci prin multă muncă. În urmă cu mai bine de un deceniu, cântăreața a apărut pentru prima dată într-o emisiune televizată. Vlăduța Lupău este în prezent una dintre artistele în vogă. Solista reușește să nu treacă neobservată datorită glasului ei cristalin, dar și calităților fizice evidente. Nu doar aspectul fizic, ci și stilul vestimentar al Vlăduței Lupău a trecut prin transformări radicale de-a lungul timpului.
Frumoasa cântăreață a apelat la medicul estetician pentru o mărire de buze, dar și la ajutorul stomatologilor pentru a obține o dantură perfectă. „Merg la clinică pentru a face un tratament pentru coaja de portocală (n.r. celulita). Și pentru că m-ați întrebat ce intervenții mi-am făcut, am să vă spun: acid hialuronic pentru ridurile de expresie și mărirea buzelor, dar și tratament de rejuvenare facială„, transmitea Vlăduța Lupău pe Instagram.
Cum și-a anunțat Vlăduța Lupău soțul că e însărcinată
Vlăduța Lupău a povestit cum i-a dat vestea soțului ei că vor mai avea un copil. Deși micuț, și Iair, fiul vedetei a avut o reacție neașteptată. „Nu am apucat să pregătesc nimic special nici de data asta… pentru că fix el a fost cel care a mers să cumpere testul de sarcină. (râde) Surpriza a fost pentru amândoi când am văzut că rezultatul era pozitiv. Și o mare bucurie, desigur.
Aici să știi că a fost specială reacția lui datorită faptului că este extrem de mic. Avea, practic, 1 an și 2 luni când i-am spus că mama are un bebe în burtică. Se uita, punea mâna și râdea… ceea ce îmi confirmă că a înțeles și mereu zicea „mama bebe. Cumva, câtorva persoane mai apropiate din familie el le-a dat vestea„, a mărturisit ea pentru Viva.