What's Up a împlinit 35 de ani și își dorește să fie tată de gemeni: "Am o soție minunată: calcă, spală, mă iubește, are grijă de mine..."

.

What’s Up a împlinit 35 de ani astăzi și mărturisește că nu ar putea primi un cadou mai frumos de ziua lui și de la viață, în general, decât să fie tată de gemeni. What’s Up își dorește să fie tată, spune că are o soție minunată și gemenii ar completa perfect familia lor fericită. Acesta este un vis mai vechi pentru What’s Up, artistul exprimându-și această dorință și în urmă cu mai mulți ani, când era căsătorit cu Simina.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Whats UP și-a început ziua de naștere la Radio ZU și, în cadrul matinalului, le-a mărturisit lui Buzdu și Morar faptul că își iubește extrem de mult soția și că i-ar plăcea că aibă împreună cu ea gemeni. La începutul lunii decembrie, Whats UP lăsase de înțeles fanilor de pe rețelele de socializare că va fi tată, dar a fost alarmă falsă.

Whats Up a împlinit 35 de ani și își dorește să fie tată de gemeni


Whats Up și Micky, tânăra care i-a devenit soție în luna septembrie 2023, sunt foarte fericiți împreună și își doresc să fie părinți, iar cântărețul merge și mai departe cu această dorință și spune că ar fi cel mai fericit în rolul de tată de gemeni.

Consider că este cea mai bună perioada a vieții mele, din toate punctele de vedere. Cumva mintea mea s-a maturizat pe alocuri, a înțeles multe lucruri din toate cele trăite și acum îmi este mult mai bine.

Căsnicia este foarte frumoasă, am o soție minunată, calcă, spală, mă iubește, are grijă de mine, are doar 23 de anișori și cu 35 ai mei, în total avem o venerabilă vârstă! Mulțumim bunului Dumnezeu, suntem foarte bine și sperăm să ne țină așa!„, a declarat Whats Up pentru Click!, la scurt timp după ce a afirmat la matinalul Radio ZU că vrea să fie tată de gemeni.


Într-un interviu mai vechi, din timpul căsniciei cu Simina, Whats Up își exprima aceeași dorință, iar fosta soție îl asigura că sunt șanse mari să-i dăruiască gemeni pentru că ea provine dintr-o familie în care s-au născut de numeroase ori gemeni.


Citește și: Simina, reacţie neaşteptată după ce Whats Up și-a asumat relația cu noua iubită, Alice Badea

Citește și: Cine a fost tatăl lui Carmen Harra și de ce i-a pus numele Doina: „La 22 de ani lupta pe front, în Al Doilea Război Mondial

Citește și: Florin Salam, ridicat de Poliție într-un dosar de înșelăciune. Doi miri îl acuză că l-au plătit și că el nu s-a prezentat

Ce mai face acum Simina, fosta soție a lui Whats Up

Whats Up și Simina Costea au fost impreună vreme de nouă ani, iar în anul 2019, cei doi au divorțat. Din cauza tensiunilor, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Simina Costea a trecut peste despărțirea de artist și s-a stabilit în Londra, acolo unde are multe proiecte.


Eu am plecat de un an în Londra. Chiar nu mai știu nimic ce se mai petrece cu el, nu mai citesc nici presa. Acum, aici, mă axez pe studii, pe artă, de producerea unui podcast și tot așa. Mai exact pe dezvoltarea mea personal. Nu mă gândesc să revin în țară pentru următorii ani, dar așa vin în România, în vizită la părinții mei de ½ ori pe an, spunea Simina Costea pentru Click! anul trecut.


Simina Costea și Marius Ivancea, Whats Up, s-au căsătorit în anul 2016, iar nași de cununie le-au fost Andra și Cătălin Măruță.

„Îmi doresc să fiu fericită şi liniştită. Pentru că, într-un fel, mi-a fost frică de absolut orice a fost în jurul meu, până acum.Credeam că nu sunt suficient de bună să-mi urmez visele, să fac anumite lucruri ce ţin de viaţa personală.Acum cred că ştiu şi ce vreau şi, dacă nu ştiu, nu mi-e frică să învăţ. Am mai mult curaj să nu mai fiu mândră şi să nu mai fac lucruri din orgoliu. Sunt mult mai deschisă, declara Simina în urmă cu ceva timp.