Yuval Raphael, o supraviețuitoare a atacului Hamas de la Festivalul Nova, reprezintă Israelul la Eurovision 2025: "Prieteni şi străini au fost răniţi şi ucişi sub ochii mei". Pentru a scăpa, s-a ascuns sub cadavre

.

Yuval Raphael, o tânără cântăreață israeliană în vârstă de 24 de ani, originară din Ra’anana, a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025, care va avea loc în Basel, Elveția, în luna mai. Tânăra este supraviețuitoare a atacului Hamas de la Festivalul de muzică Nova, din 7 octombrie 2023, în urma căruia a supraviețuit ca prin minune, după ce s-a ascuns sub o grămadă de cadavre într-un adăpost, pentru a scăpa cu viață.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Yuval Raphael, o supraviețuitoare a atacului Hamas de la festivalul Nova, reprezintă Israelul la Eurovision 2025, ce se va desfășura în Basel, Elveția, în luna mai, relatează The Times of Israel. Despre participarea sa la Eurovision, Yuval a menționat că dorește să reprezinte Israelul în Europa dintr-o poziție de forță și cu mândrie pentru țara sa. „Vreau să le spun povestea țării, a ceea ce am trăit eu, a ceea ce au trăit alții… Vreau să fie dintr-un loc de putere în fața acestui lucru', a afirmat tânăra artistă.


În 2024, participarea Israelului la Eurovision 2024, la Malmo, Suedia, în plin război împotriva Hamas în Fâşia Gaza, declanşat în urma atacului din 7 octombrie, a stârnit manifestaţii de protest la care au participat câteva mii de persoane. Atunci, reprezentanta Israelului la Eurovision, Eden Golan, care s-a clasat pe locul 5 cu melodia „Hurricane’, a fost fluierată la scenă deschisă.

Yuval Raphael, o supraviețuitoare a atacului Hamas de la Festivalul Nova, reprezintă Israelul la Eurovision 2025

Yuval a câștigat competiția de talente „HaKokhav HaBa' (Rising Star) pe 22 ianuarie 2025, obținând cele mai multe voturi din partea juriului și a publicului.

În timpul finalei concursului, Yuval a interpretat o versiune baladă a piesei „Dancing Queen' de la ABBA, dedicând-o „tuturor îngerilor' care și-au pierdut viața la festival. Ea a declarat că muzica este „unul dintre cele mai puternice ingrediente în procesul meu de vindecare'.


Piesa pe care Yuval Raphael o va interpreta la Eurovision urmează să fie selectată în martie 2025 de către o comisie convocată de radiodifuzorul public israelian Kan.

În octombrie 2023, Yuval Raphael a participat la festivalul de muzică Nova, care a fost atacat de militanți Hamas. Ea a supraviețuit ascunzându-se sub cadavre într-un adăpost de pe marginea drumului, unde, din peste 40 de persoane, doar 11 au supraviețuit. După opt ore, a fost salvată de trupele IDF. Ulterior, Yuval a vorbit despre experiența sa în întreaga lume, inclusiv la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în aprilie 2024.


Ororile de la Festivalul de muzică Nova

Pe 7 octombrie 2023, festivalul de muzică Nova, desfășurat în apropierea graniței dintre Israel și Fâșia Gaza, unde se aflau aproximativ 3.000 de oameni, a fost atacat de militanți Hamas. În urma acestui atac, cel puțin 260 de participanți au fost uciși. Ulterior, bilanțul a fost revizuit, ajungând la 364 de morți, inclusiv 17 polițiști, și 40 de persoane răpite.

Atacul de la Festivalul Nova a făcut parte dintr-o ofensivă mai amplă a Hamas asupra comunităților israeliene din apropierea Fâșiei Gaza, care a dus la moartea a aproximativ 1.200 de persoane în Israel. În plus, circa 240 de persoane au fost răpite, fiind ținute ostatice în Gaza.


În luna aprilie 2024, Yuval Raphael a depus mărturie în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, vorbind despre coșmarul prin care a trecut. În momentul în care au început tirurile de rachete, Yuval și alți participanți la festival s-a refugiat într-un adăpost antirachetă. Grupuri de luptători Hamas au deschis focul în adăpost, iar supraviețuitorii au fost nevoiți să se ascundă sub cadavre, pentru a nu fi descoperiți și uciși. Doar 11 oameni au scăpat cu viață dintre cei 40 care s-au ascuns în adăpost.


„Am asistat la orori de nedescris. Prieteni şi străini au fost răniţi şi ucişi sub ochii mei. Când cadavrele oamenilor ucişi au căzut peste noi, mi-am dat seama că să ne ascundem sub ele era singura modalitate de a supravieţui acestui coşmar’, a povestit Yuval.