Adriana Bahmuțeanu este jurnalist și prezentatoare TV, dar de-a lungul timpului a cochetat și cu actoria. Ea a jucat în CulTour – 2018, Nunți, muzici și casete video – 2008 (în ambele s-a jucat pe ea însăși), dar și în Magnatul (2004), unde a jucat rolul unui reporter TV.
Adriana Bahmuțeanu este jurnalist și prezentatoare TV, life coach și a cochetat cu actoria. Aceasta a avut o relație tumultoasă cu afaceristul Silviu Prigoană, cu care s-a căsătorit de 5 ori și cu care are doi copii: Maximus Mihai și Eduard Gabriel. Ea a candidat în 2020 la Primăria Sectorului 1 din București.
Adriana Bahmuțeanu studii
Adriana Cristina Toma – pe numele ei inițial – s-a născut pe data de 7 mai 1974, la București, unde și-a făcut și studiile. Adriana Bahmuțeanu a absolvit Școala Superioară de Jurnalistică.
Adriana Bahmuțeanu carieră
A cochetat cu afacerile o lungă perioada de timp, însă a demonstrat că singură nu se pricepe foarte bine și are nevoie de ajutor pentru a fi un bun manager. Afacerile în care a fost implicat și soțul său au fost cele mai prospere, iar cele pe care le-a realizat singură au eșuat, arătând astfel că nu are o vocație în acest domeniu. A fost implicată în numeroase afaceri și firme ale lui Silviu Prigoană, de unde a fost îndepărtată încet, încet. În firma Satiric Press SRL, Adriana a fost asociată împreună cu soțul sau, iar la firma MB&O Production SRL, cei doi erau asociați cu Mircea Badea și Oreste.
Adriana a rezistat în afacere doar opt luni de zile, împreună cu soțul sau au ieșit din firma în 2006. Cu un an în urmă, cei doi împreună cu Horia Ivanovici au înființat firma Taifasuri Media, de unde Adriana a ieșit la o luna după înființarea firmei, demonstrând încă o dată că nu se pricepe în acest domeniu.
În 2004, societatea Rosal Group a cooptat-o, oferindu-i 5% din părțile asociată, însă a ieșit și din această firmă. La începutul anului lui 2007 a deschis o nouă firmă Capodopera Production SRL', unde era unic asociat și administrator. La începutul lui 2010 a fost amfitrioana Balului Operei.
Adriana Bahmuțeanu a deschis în 2008 o grădiniță privată ce a necesitat o investiție de peste un milion de euro, afacere fondată împreună cu prietena ei, psihologul Mirela Zivari.
Adriana a scris în ziarul Libertatea' și a fost prezentatoare a emisiunii La șuetă cu Bahmu' de la postul de televiziune Kanal D, dar și la Antena Stars, unde a prezentat emisiunea Necenzurat'.
Adriana Bahmuțeanu viață personală
Viața personală a Adrianei Bahmuțeanu este una dintre cele mai tumultuoase, cele cinci căsnicii și tot atâtea divorțuri avute cu Silviu Prigoană fiind ani de zile subiect de scandal în presa tabloidă. Aceștia s-au căsătorit în 2003, 2004, 2005, 2009 și 2013, fiecare căsătorie fiind urmată de un divorț răsunător și o luptă acerbă pentru custodia copiilor. Cei doi sunt părinții a doi copii, Maximus Mihai și Eduard Gabriel, care, în urma ultimului divorț, au rămas cu tatăl lor, Adriana primind drept de vizitare. Ultimul conflict dintre vedetă și fostul soț s-a produs după ce Adriana a refuzat să-și lase fiul cel mare să se vaccineze.
Povestea lor de dragoste a început în urmă cu ani de zile, când Adriana Bahmuțeanu a dat o probă pentru televiziunea de știri a lui Silviu Prigoană. Destul de rapid, afaceristul a început să îi facă avansuri acesteia, însă ea abia după câteva luni l-a acceptat.
Lucrurile au evoluat rapid între cei doi. Silviu Prigoană s-a mutat la ea, acesta fiind încă căsătorit cu Delia. Ulterior, cei doi au divorțat, iar Silviu și Adriana au devenit soț și soție cu acte.
„El apoi se mutase la mine. Se mutase cu o valiză cu haine. Și după o lună de stat în casă, eu i-am zis că nu mai pot, că nu mai pot să trăiesc așa…emisiune – acasă. (…) Toți colegii știau și mie îmi era foarte rușine. Apoi a plecat de la postul de televiziune al lui Silviu Prigoană. El între timp a divorțat de nevasta pe care o avea și care n-a avut nimic împotrivă. El s-a mutat la mine în casă, dar era căsătorit. A sunat-o pe nevastă de față cu mine și i-a spus: «Delia, vreau să divorțăm» și femeia i-a zis că da', a dezvăluit ea în emisiunea online „În Oglindă'.
Adriana nu s-a ferit să mărturisească și cum Silviu Prigoană a înșelat-o cu fosta soție. Afaceristul trebuia să meargă cu ea în America, dar în ultima clipă, înainte de plecare, a ales-o pe Delia.