Anda Adam a fost invitată într-una dintre edițiile seriei Interviurile VIVA! unde a vorbit despre Evelin, despre cum s-a schimbat viața de cuplu de când ea și Sorin au devenit părinți, dar și despre cel de-al doilea copil și când anume plănuiesc să-l conceapă.
„Ne mai dorim copii. Știm că o să fie mai greu cu doi, pentru că este foarte greu și cu unul, dar vrem să mai așteptăm puțin ca să ne împărțim lucrurile, să ne organizăm. Când Evelin o să fie la grădiniță o să ne fie mult mai ușor și nouă, dar și pentru un alt copil o să fie mai bine pentru că vom putea să îi acordăm mai mult timp, mai multă atenție. Evelin, de asemenea, va avea activitatea ei și programul ei foarte bine stabilit, lucru foarte bun pentru ea, pentru că tu niciodată, oricât ai sta cu copilul acasă nu o să poți să faci toate activitățile pe care ei le fac la grădiniță și să le formezi acel program foarte important care până la urma urmei îi disciplinează”, a declarat Anda Adam în cadrul seriei Interviurile VIVA!.
Adina Vîlcea
Cel mai nou VIDEO
Libertatea.ro
Fanatik